Zambet pentru viitor

www.oncopediatrie.ro

http://www.facebook.com/#!/pages/Proiectul-social-DANONE-Zambet-pentru-viitor/121763054530238?ref=ts

Un pic snobi, un pic ipocriti

Aud mai nou, in diverse contexte, foarte diferite intre ele, o reactie foarte interesanta vis-a-vis de micii si berea pe care ii gasim la toate manifestarile cu iz ceva mai popular, prin parcuri, targuri, pe la concerte sau expozitii traditionale, dar si la mesele vesele cu prietenii. O reactie de tip "a, nu mici si bere!', care ma irita si pe care nici macar n-o pot "inghiti".

Aaaa, cand mergem in Germania e ok sa mancam weisswursti (carnati bavarezi) si sa ne umflam de bere la kil, in Italia musai neaparat sa bagam o pizza si niste paste, in Belgia macar niste cartofi prajiti si niste waffeln cu diverse chestii pe ele, sau in Ungaria un gulas, in Austria niste ciocolata Mozart, in Bulgaria sa mancam de cum ajungem o salata shopska, dar ne e rusine sa mai recunoastem ca ne plac micii.
Saptamana trecuta am dat o tura prin centrul vechi, pe la terasele de acolo. Si mi-a placut. Iar a doua zi, povestind despre experienta, am auzit pareri ca zona s-a "mall-izat", ca toti si toate si-au mutat cartierul general din Dorobanti pe Lipscani, pe perioada verii, deci e naspa. Super! Sa nu-mi mai placa deci atmosfera - creata de compania in care te afli, altfel - sa nu ma mai bucure ca exista un loc, poate singurul de genul asta, si in Bucuresti, ca peste tot in lume, sa nu-mi mai doresc sa descopar stradutele si localurile cu povestile lor? De ce? Ca noi, noii intelectuali (rahat!) suntem si snobi si ipocriti?

De fapt, nici nu despre mici si nici despre Lipscani nu vroiam sa vorbesc. Vroiam sa va spun ca am fost intr-un weekend prelungit la mare, la bulgari, da, la Nisipuri, intr-un hotel de 5 stele, in regim all-inclusive, cu dormit la pranz in camera, la racoare, cu citit carti din colectia "Chic", cu schimbat mailuri si sms-uri din cand in cand, de pe "sezlong", cu bagat viteza in drum spre casa si dat spaga politistilor bulgari. Si a fost asa de bine sa fiu un pic snoaba. Si deloc ipocrita!

Vreau in vacanta, unde pot fi cum vreau! De fapt pot sa fiu cum vreau oriunde!

Despre caini, pisici, ratuste si metafizica

Azi, la masa, in timp ce savuram fara nicio umbra de mustrare de constiinta o minunata tocanita de pipote si inimioare (de pui!) cu piure de cartofi, una din colegele mele a zdruncinat rasfatul culinar cu o intrebare de 100 de puncte: "ce as putea sa fac pentru a pune viata mea si a celorlalti mai presus de cea a cainilor?".
Ochii mari, nedumerire si semnul intrebarii pe fetele comesenilor. Dupa cateva secunde de tacere, am indraznit sa provocam totusi dezvoltarea subiectului. Asa am aflat ca ieri, in drum spre casa, pentru a cruta viata unui "catelus", a fost nevoita sa franeze brusc si neasteptat, ala din spate era sa-i intre in...fund (al masinii!) si uite-asa a avut o revelatie, cum ca dintr-o treaba din asta ar putea pati un mare accident si ar putea pune in pericol viata ei si a celoralti. Au urmat cateva pareri pro si contra franelor bruste, pro si contra cateilor de pe drumuri, pro si contra colegei noastre. Dupa care fiecare a simtit nevoia sa-si impartaseasca propria experienta: "eu am lovit un caine, dar a venit un aurolac si l-a luat in brate si a fugit cu el, n-am reusit sa-mi dau seama daca l-am omorat", "eu am lovit o pisica pe autostrada, dar ea a fost de vina", si totul a culminat cu gasca de mici ratuste care au traversat strada pe sub masina unei colege, iar ea, lipsita de mila, nici macar nu s-a oprit sa vada daca au patit ceva. Dumnezeule!

Intrebarea metafizica, in acest context, este: oare ele, dupa ce le calcam cu masina, se mantuiesc? Se duc in Rai sau in Iad? Si ne mai bantuie sufletele lor?

P.S: Multumesc Georgiana ;o)

9 months

Si-a imaginat de nenumarate ori acest moment. Uneori cu teama, alteori cu curaj, cateodata cu detasare. Dar de fiecare data cu certitudinea ca se va intampla.
Acum o privea pe femeia vietii lui cum zace fara puteri, intinsa pe patul patat de sange, fara sa poata sa scoata un cuvant. Inca mai strangea in pumnul drept o bucata din cearsaful de sub ea, iar gura ii ramasese oarecum inclestata de durere, de spaima.

O privea cu teama, de la distanta. Privirea incetosata il impiedica sa-i distinga clar formele. Auzea in jur voci agitate, unele i se adresau lui, dar nu intelegea niciun cuvant.

S-a rezemat de peretele rece din spatele lui, a inchis ochii si a ramas acolo cateva minute, aproape fara sa mai respire.

- Domnule, domnule, va simti bine?


A deschis ochii buimacit, cautand-o...


- Domnule, felicitari, acum puteti sa vedeti fetita!

Bine ai venit pe lume, Bianca Elena!

Tie, lu' fra-tu si gagicilor voastre

Dragule,

Sunt convinsa ca n-ai sa citesti aceste randuri, nu pentru ca nu poti
citi, ci pentru ca tu ai atins un nivel superior de ignoranta si aroganta fata de noi ceilalti, carora ne pasa de cei din jur, atat macar cat sa nu-i deranjam.


Incep prin a-ti spune ca nu-i musai sa-ti turezi la maxim motorul supersportiv in toiul noptii si sa trezesti tot cartierul, te-am remarcat deja si fara sa faci asta! Adidasii tai Puma albi (originali!), purtati fara sosete, pantalonii scurti, tricoul mulat cu D&G sau ce cacat de marci mai porti tu si ceasul mare de la mana, ne-au sarit in ochi de cum ai aparut printre noi. Bine macar ca porti casca, sa-ti ramana capul intreg atunci cand te-or pune in cosciug, si cand ma-ta o sa urle disperata si-o sa-l blesteme fie pe boul de tac-tu', ca ti-a dat pe mana un supermotor, cand tu nici nu stiai in ce se masoara viteza, fie pe sarmanul functionar de la banca, fiindca ti-a aprobat creditul, dar nu ti-a dat si el un pic peste cat ai cerut, sa-ti cumperi si tu echipament complet! Probabil ca o sa te socheze asta, dar sa stii ca noi nu credem ca ai mai multe c..ie doar pentru ca vantul iti ridica tricoul pe spate, cand gonesti pe bulevardele din oras si vrei sa ne arati ca atingi suta in 3 secunde!


O vreme am crezut ca sunteti frati doar dupa tata, care si-a imprastiat samanta si prin cartierele mai sarace. Vrei nu vrei, insa, trebuie sa recunosti, chiar daca ti-e rusine, ca dobitocul ala de pe scuter , incaltat cu slapi "Mike" cumparati de prin Europa (nu, nu aia de dincolo de Oradea si Arad, Europa aia de la capatul tramvaiului 21), in aceeasi pantaloni scurti ca si tine, dar la bustul gol - ca de', e 40 de grade afara, dobitocul ala deci, e frate bun cu tine! Numai ca pe el saracu', atunci cand l-or aduna de pe caldaram, o sa aiba fata tumefiata de n-o sa-l mai recunoasca nimeni, fiindca el circula fara casca, doar nu-i prost sa-si acopere capul si noi sa nu-i mai vedem cercelu' din ureche.


Am observat ca v-ati cuplat cu doua surori. Una proasta, cealalta si mai proasta. Din pacate, cea mai proasta (inconstienta) dintre ele e chiar a ta. Te rog, spune-le ca nu sunt nici mai sexy, nici mai cool si ca nu ne starnesc invidia daca se cocoata in spatele vostru, obligatoriu fara casca si cu jumatate de cur pe-afara!


As mai vrea sa-ti spun ca noi, soferii civilizati - vorbim noi si despre soferi si gradul lor de (ne)civilizatie candva - incercam sa le facem loc prin trafic celor pe care-i ofensezi asociindu-te cu ei, baietilor alora meseriasi , carora nu le e lene sa-si puna chiar si prin oras si chiar la 40 de grade, casca, geaca, ghete, manusi, protectiile pentru genunchi si umeri, care prefera sa pastreze numai pentru ei podoabele gagicilor lor, avand grija sa le echipeze si pe ele corespunzator, si care dupa ce trec pe langa noi, au bunul simt sa faca un gest discret din mana, in semn de multumire. Respect!

Acestea fiind spuse, sa stii ca dupa mai mult de 150.000 km la volan, descopar cu mare bucurie mersul pe scuter si mi-as dori ca tu, fra-tu si gagicile voastre sa dispareti cat mai repede, nu de alta, dar vazandu-va pe voi, incep sa inteleg de ce soferii nu ne suporta in trafic!

P.S: Astept sa-ti vad tupeul din trafic tradus in curajul de a-ti lasa numarul de inmatriculare al motorului la vedere, nu indoit sub sa, in asa fel incat sa nu poti fi identificat. Ce zici, te tine???

Free-dom

visare

cantare

asteptare

cautare

redare

predare

cadere

putere

incercare

alergare

gandire

oprire

mirare

incantare

bere :o)

FREE-DOM

EROS

Eros, fiul lui Hermes si al Afroditei, era Zeul iubirii in mitologia greaca (sau Cupidon in mitologia romana). Nu stiu daca de aici s-au inspirat parintii lui atunci cand i-au dat numele, dar cu siguranta ceea ce transmite baiatul asta este multa dragoste. Pentru muzica, pentru altii, pentru lumea in care traieste.

Am fost la concert la Eros. Lume putina (mai incapeau cateva mii), dar buna. Multe femei, multi barbati indragostiti de ele ;o) Altfel, greu de explicat cum de au lasat finala mica dintre Germania si Paraguay, doar pentru a-l vedea pe Ramazzotti la Bucuresti.

Un concert fain, un show elegant, muzica foarte buna, bine cantata si bine auzita. Cupluri dansand, fete singure leganandu-se emotionate, barbati fredonand melodiile. Si, cu certitudine, multe amintiri plimbandu-se prin mintile linistite si relaxate ale audintei, intr-o seara racoroasa de vara. Lumea a plecat zambind si murmurand.

Nu stiu italiana decat atat cat am invatat de la teveu. Dar am inteles 80% din versurile de mai jos. Frumos!

Ciao a tutti!

Se bastasse una canzone

Se bastasse una bella canzonea

far piovere amore

si potrebbe cantarla un milione

un milione di volte

bastasse già

bastasse già

non ci vorrebbe poi tanto a imparare ad amare di più

se bastasse una vera canzone

per convincere gli altrisi

potrebbe cantarla più forte

visto che sono in tanti

fosse così fosse così

non si dovrebbe lottare per farsi sentire di più

se bastasse una buona canzone

a far dare una mano

si potrebbe trovarla nel cuore

senza andare lontano

bastasse già

bastasse già

non ci sarebbe bisogno di chiedere la carità

dedicato a tutti quelli che

sono allo sbando

dedicato a tutti quelli che

non hanno avuto ancora niente

e sono ai margini da sempre

dedicato a tutti quelli che

stanno aspettando

dedicato a tutti quelli che

rimangono dei sognatori

per questo sempre più da soli

se bastasse una grande canzone

per parlare di pace

si potrebbe chiamarla per nome

aggiungendo una vocee

un'altra poi e un'altra poi

finche diventa di un solo colore più vivo che mai

dedicato a tutti quelli che

sono allo sbando

dedicato a tutti quelli che

hanno provato ad inventare

una canzone per cambiare

dedicato a tutti quelli che

stanno aspettando

dedicato a tutti quelli che

venuti su con troppo vent

oquel tempo gli è rimasto dentro

in ogni senso

hanno creduto cercato e voluto che fosse così

Unde sa merg in vacanta?

18...19...26...30... Ce (re)descoperire!

Am cunoscut de vreo doua, trei saptamani o persoana care mi-a bulversat rutina, si-asa tulburata recent de alte evenimente. Am avut o conversatie de doar cateva ore, dar absolut incantatoare, urmata de un sentiment straniu de familiaritate.

(Mi-am amintit ca atunci cand aveam vreo 18-19 ani, o persoana a carei aparitie in viata mea m-a marcat, mi-a spus ca atunci cand ma asculta vorbind parca se aude/vede pe sine, la aceeasi varsta. N-am inteles prea bine ce vrea sa spuna si nici n-am dat prea mare importanta, multumindu-ma mai degraba sa consider remarca un compliment.)

Conversatia a fost marcata de nenumarate intreruperi din partea mea, de dorinta de a continua frazele incepute de persoana din fata mea, de a confirma sau intari ceea ce spunea. Nu-mi venea sa cred! Mi se parea ca purtam o conversatie, eu la 26 de ani si eu ce de acum, la 30. Pe masura ce cuvintele se scurgeau in schimburi de replici care nu faceau decat sa se continue unele pe celelalte, mi-era tot mai clar ce se intampla.

Aveam atata dreptate sa gandesc cum o faceam cand aveam 26 de ani! La fel gandesc si acum, doar ca am mai adaugat niste experiente, putina intelepciune si un pic de rabdare. Putina :o)
Si unele lucruri nu mai par atat de grave.

Jur ca este unul din cele mai stranii lucruri pe care le-am simtit vreodata! Am inteles in sfarsit...

Tie, care probabil nu intelegi acum aceasta traire, iti doresc sa ai norocul de a o experimenta la un moment dat. Sper sa fie, asa cum a fost pentru mine, intr-un moment in care vei avea nevoie de asta.

Si iti multumesc!

Ferestre...spre trecut

Cand am ajuns la tara, pe poarta casei unde imi petrecusem atatea vacante in copilarie, tocmai iesea omul tocmit de bunica sa coseasca iarba din curte. Asa cum o facea bunicul cand inca mai traia. De atunci au trecut 20 de ani.
Mirosul de iarba proaspat cosita mi-a umplut instantaneu ochii de lacrimi, iar prin minte a inceput sa mi se deruleze un film alb-negru, in care, copil fiind, jucam rolul principal,iar secventele se petreceau chiar acolo, in curte, sub privirea mea.

In veranda, bunica ne astepta cu scoverzi (un fel de gogosi) calde.

Am fost de-atatea ori acolo, dar niciodata casa nu mi s-a mai parut atat de "din alta lume", ca acum.

Simteam nevoia sa nu spun nimic, sa ascult linistea aceea profunda si curata, care uitasem ca exista.

Aproape rusinata, am scos telefonul mobil din buzunar si am inceput sa fotografiez colturi, lucruri din casa bunicii, pe care parca le vedeam acum pentru prima oara, desi erau acolo de cand lumea. La fel si bunica, doar ca pe ea au ajuns-o vremurile moderne din urma. Acum are televiziune prin cablu si telefon mobil. Si nu mai face paine in cuptor, ca se framanta greu si nu o mai tin salele, si se gaseste la magazinul din sat. Dar merge cu strictete la biserica in fiecare duminica, cinsteste posturile, imbraca cu evlavie hainele cele mai bune de sarbatori, primeste toti colindatorii de Craciun si de cate ori ajung la ea de Pasti imi da "un ou rosu, ca asa se da la copii".
Dupa cateva ore, vantul cald de vara aducea mireasma de fan. Iarba cosita de dimineata se uscase pe-o parte. Fara sa spun nimic, m-am ridicat de la masa si am iesit in curte. Mi-am amintit ca bunicul imi facuse o furca mica, cu care mergeam la fan cand eram copil. Am cautat-o in sura, dar n-am gasit-o. Am luat o alta, si am inceput, asa, in blugi si-n tenisi, sa intorc brezdele de fan, cu miscari atat de firesti de parca nu trecusera 18-20 de ani de cand nu mai facusem asta. Nicio nota de la scoala, niciun examen trecut la facultate, niciun obiectiv atins la serviciu, niciun bonus sau promovare nu mi-au provocat atata bucurie cata am simtit in acea jumatate de ora, petrecuta singura, intorcand fanul. N-am realizat ca eram privita cu ochii in lacrimi de catre parinti si de bunica.

"N-ai uitat cum se face! Acolo, la Bucuresti, n-aveti brezde de-ntors?" m-a intrebat bunica.

"N-avem..." i-am spus, cu tristete.

Si mi-am dat seama ca eu eram din alta lume, de fapt. Dar lumea pe care am regasit-o acolo e ceea ce am inauntrul meu.

Mi-e pofta de scoverzi! Cine o sa-mi mai faca peste un timp...?

Mi-e dor de mirosul de fan! La Bucuresti n-avem brezde de-ntors...

EU sau TU?

Eu stiu sa cant, tu sa dansezi.
Mie-mi place sa gatesc, tie sa gusti.
Tu alergi, eu stiu sa astept.
Eu stiu sa mangai, tu sa tii in brate.
Eu pot sa vorbesc neincetat, tu stii sa asculti.
Eu caut mereu, tu te opresti cand ai gasit.
Tu intrebi, eu raspund.
Pe mine ma doare si urlu, tu strangi din dinti.
Tu vrei la teatru, eu vreau pe scena.
Eu dau mesaje, tu vrei sa vorbim.
Tie-ti place marea, mie sa inot.
Mie mi-e somn, dar tu stii sa dormi.
Tu visezi, eu traiesc.
Eu vreau totul, tu nu mai vrei nimic.

Unde esti?