Azi, la masa, in timp ce savuram fara nicio umbra de mustrare de constiinta o minunata tocanita de pipote si inimioare (de pui!) cu piure de cartofi, una din colegele mele a zdruncinat rasfatul culinar cu o intrebare de 100 de puncte: "ce as putea sa fac pentru a pune viata mea si a celorlalti mai presus de cea a cainilor?".Ochii mari, nedumerire si semnul intrebarii pe fetele comesenilor. Dupa cateva secunde de tacere, am indraznit sa provocam totusi dezvoltarea subiectului. Asa am aflat ca ieri, in drum spre casa, pentru a cruta viata unui "catelus", a fost nevoita sa franeze brusc si neasteptat, ala din spate era sa-i intre in...fund (al masinii!) si uite-asa a avut o revelatie, cum ca dintr-o treaba din asta ar putea pati un mare accident si ar putea pune in pericol viata ei si a celoralti. Au urmat cateva pareri pro si contra franelor bruste, pro si contra cateilor de pe drumuri, pro si contra colegei noastre. Dupa care fiecare a simtit nevoia sa-si impartaseasca propria experienta: "eu am lovit un caine, dar a venit un aurolac si l-a luat in brate si a fugit cu el, n-am reusit sa-mi dau seama daca l-am omorat", "eu am lovit o pisica pe autostrada, dar ea a fost de vina", si totul a culminat cu gasca de mici ratuste care au traversat strada pe sub masina unei colege, iar ea, lipsita de mila, nici macar nu s-a oprit sa vada daca au patit ceva. Dumnezeule!
Intrebarea metafizica, in acest context, este: oare ele, dupa ce le calcam cu masina, se mantuiesc? Se duc in Rai sau in Iad? Si ne mai bantuie sufletele lor?
P.S: Multumesc Georgiana ;o)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu