Am cunoscut de vreo doua, trei saptamani o persoana care mi-a bulversat rutina, si-asa tulburata recent de alte evenimente. Am avut o conversatie de doar cateva ore, dar absolut incantatoare, urmata de un sentiment straniu de familiaritate.(Mi-am amintit ca atunci cand aveam vreo 18-19 ani, o persoana a carei aparitie in viata mea m-a marcat, mi-a spus ca atunci cand ma asculta vorbind parca se aude/vede pe sine, la aceeasi varsta. N-am inteles prea bine ce vrea sa spuna si nici n-am dat prea mare importanta, multumindu-ma mai degraba sa consider remarca un compliment.)
Conversatia a fost marcata de nenumarate intreruperi din partea mea, de dorinta de a continua frazele incepute de persoana din fata mea, de a confirma sau intari ceea ce spunea. Nu-mi venea sa cred! Mi se parea ca purtam o conversatie, eu la 26 de ani si eu ce de acum, la 30. Pe masura ce cuvintele se scurgeau in schimburi de replici care nu faceau decat sa se continue unele pe celelalte, mi-era tot mai clar ce se intampla.
Aveam atata dreptate sa gandesc cum o faceam cand aveam 26 de ani! La fel gandesc si acum, doar ca am mai adaugat niste experiente, putina intelepciune si un pic de rabdare. Putina :o)
Si unele lucruri nu mai par atat de grave.
Si unele lucruri nu mai par atat de grave.
Jur ca este unul din cele mai stranii lucruri pe care le-am simtit vreodata! Am inteles in sfarsit...
Tie, care probabil nu intelegi acum aceasta traire, iti doresc sa ai norocul de a o experimenta la un moment dat. Sper sa fie, asa cum a fost pentru mine, intr-un moment in care vei avea nevoie de asta.
Si iti multumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu